Nicoleta Țînț, la preluarea șefiei CSM: E nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de viziune

Nicoleta Țînț, la preluarea șefiei CSM: E nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de viziune
Publicat: 18/12/2019, 15:04

„Personal, cred cu toată tăria că, pentru atingerea fiecărui obiectiv pe care l-am expus în proiectul meu de candidatură, este nevoie mai mult ca oricând, de echilibru, de unitate, de dialog și nu în ultimul rând de viziune, pentru a face față tuturor provocărilor pe care, probabil, anul 2020 ni le va aduce. Am convingerea că obiectivele pe care le-am punctat în proiectul de candidat sunt priorități pentru toți colegii mei din consiliu și o spun deschis că mizez pe sprijinul și pe implicarea tuturor, pentru că sunt convinsă că doar împreună prin efortul nostru conjugat vom putea reuși în demersul de a avea o justiției independentă, o justiție performantă și care să se bucure de respectul societății în a cărui slujbă se află”, a spus Țînț în conferința de presă organizată după ce a fost aleasă șef al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Nicoleta Țînț a mai spus că vrea să ia măsuri concrete care să asigure îndeplinirea efectivă a rolului constituțional al Consiliului de garant al independenței justiției.

Nicoleta Țînț a fost aleasă la conducerea CSM cu 15 voturi „pentru” și patru „împotrivă”.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...